Istorii Bizare: Cum a trimis NASA milioane de ace din cupru în spațiu. Proiectul West Ford
Anul 1963 a fost un an plin de evenimente majore pentru umanitate. Dar prin numeroasele evenimente demne de cartea de istorie, cel despre care vom pomeni astăzi, a fost pe nedrept uitat. Este vorba despre una dintre cele mai bizare și mai stupide misiuni pe care SUA le-au efectuat vreodată în spațiul cosmic.
Istorii Bizare: NASA x Proiectul West FordFoto: Jim Pringle / AP / Profimedia [Edited: Adi Iacob]
Mă rog, poate nu a fost cea mai stupidă misiune, având în vedere că și rușii, și americanii tot detonaseră bombe atomice pe orbită înte 1958 și 1962, asta ca să vadă ce se întâmplă și ca să își arate mușchii nucleari unii altora. Dar totuși, nici cea despre care pomenim nu e prea departe.
Vorbim de plin Război Rece și de începutul cursei spațiale, cu toate aspectele ei mai cunoscute și mai puțin cunoscute. Printre aspectele acestea, e musai să menționăm cursa sateliților…