Premiul Nobel pentru Fizică 2026, acordat marți. Care sunt favoriții, de la „mantia invizibilității” la ecranele OLED și astrofizică
Fizica particulelor, inventarea unei „mantia invizibilității” sau astrofizica se numără printre cercetările care ar putea câștiga marți Premiul Nobel pentru fizică, potrivit experților citați de France Presse.
Distincția, anunțată la ora 11:45 (12:45 GMT în România), este a doua din acest sezon, după Premiul Nobel pentru Medicină acordat luni unui trio americano-german, pentru cercetările lor privind optogenetica.
Domeniul metamaterialelor, și în special „mantia invizibilității” a britanicului John B. Pendry, apare în mod regulat, de ani de zile, menționat printre favoriți.
Cercetătorul a elaborat o formulă teoretică pentru a devia câmpurile electromagnetice – în special lumina – în jurul unui obiect, făcându-l astfel invizibil.
„De la acest prim pas decisiv, făcut acum 20 de ani, acest domeniu de cercetare s-a dezvoltat și s-a diversificat considerabil”, a subliniat pentru AFP Camilla Widebeck, responsabilă…