De la tribuna ONU, Rusia acuză Europa că face „totul” pentru a zădărnici planurile de pace în Ucraina
Ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă Europa că se opune sistematic inițiativelor de pace în Ucraina, o poziţie care este în contrast, potrivit lui, cu cea a Statelor Unite.
„Europa face tot ce îi stă în putinţă pentru a zădărnici negocierile de pace dorite de Administraţia Trump”, a susținut șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, de la tribuna Adunării Generale a ONU.
Într-un discurs marcat de o retorică vehementă, Serghei Lavrov a mai afirmat că Moscova îşi va atinge obiectivele militare în Ucraina „indiferent de circumstanţe”.
„Obiectivele operaţiunii militare speciale vor fi atinse, ameninţarea la adresa securităţii Rusiei va fi eliminată, iar viaţa paşnică va reveni”, a susținut el.
Înaintea discursului său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a întâlnit cu omologul său german Johann Wadephul, în prima astfel de întrevedere de la începutul invaziei ruse pe…