„Suntem generaţia cu cea mai mare inimă”
June 20, 2024

„Suntem generaţia cu cea mai mare inimă”

By
  • 36
  • 0

Fundașul Andrei Burcă a revenit după o accidentare și a fost printre cei mai buni jucători în partida cu Ucraina.

Meciul Belgia – România, din grupa E a Campionatului European, se va disputa, sâmbătă, la Koln, de la ora 22.00.

Andrei Burcă, după victoria SUPERBĂ cu Ucraina: „Suntem generaţia cu cea mai mare inimă”

Romîânia are nevoie de un singur punct din două partide, cu Belgia și cu Slovacia, pentru a ajunge în optimiile competiției Euro 2024.

„Pe inimă, pe determinarea, pe agresivitate. Mergem la fiecare meci să dăm totul pe teren şi asta trebuie să primeze, pentru că poţi avea o zi în care să nu îţi iasă toate, dar publicul apreciază când faci tot ce ţine de tine.

Atunci când adversarul este mai valoros, trebuie să întinzi mâna, să accepţi realitatea, pentru că doar aşa am reuşit să construim în aceste preliminarii şi să devenim mai buni pe parcurs. Cred că în acest moment trebuie să fim mai buni în primul…

Citeşte mai mult

Prev Post

O proprietate inedită din America este listată la 300 de mil. de dolari

Next Post

Obiectiv îndrăzneț pentru gimnastica românească la Jocurile Olimpice Paris 2024

post-bars

Leave a Comment