VIDEO Garda de Mediu, control la Sărulești, în frunte cu ministrul Mediului: „Discutăm în primul rând de o problemă socială”
Polițiștii, jandarmii și comisarii de la Garda de Mediu au descins miercuri în comuna Sărulești din Ilfov, pentru a efectua un control la un depozit ilegal de deșeuri. Localnicii s-au certat cu autoritățile venite în control, conform imaginilor transmise de Digi24. Oamenii au fost revoltați pentru că deșeurile pe care autoritățile au mers să le confiște reprezintă singura lor sursă de venit, după cum susțin ei.
Gunoaie depozitate de o companie a Primăriei Sector 3Foto: Garda de Mediu
Deși localnicii au fost revoltați față de acțiunea de control, aceasta s-a încheiat fără alte incidente. În final, oamenii au fost conduși înapoi spre locuințe.
La control a fost prezent şi ministrul Mediului, Mircea Fechet.
„Mă aflu în comuna Săruleşti din judeţul Călăraşi, la o acţiune a Gărzii de Mediu, împreună cu Poliţia Română şi cu Jandarmeria, în legătură cu tratarea ilegală a deşeurilor, în legătură cu depozitarea ilegală…