Simona Halep s-a întors în țară. Care e următorul turneu, ce obiectiv are și ce spune despre noul antrenor
March 25, 2024

Simona Halep s-a întors în țară. Care e următorul turneu, ce obiectiv are și ce spune despre noul antrenor

By
  • 32
  • 0

Simona Halep s-a întors în țară, după ce a jucat la Miami. Sportiva din Constanța a vorbit despre participarea la Jocurile Olimpice, colaborarea cu noul antrenor Carlos Martinez sau următorul turneu la care va juca.

După eliminarea din primul tur de la Miami, unde a pierdut în fața Paulei Badosa, s-a spus că românca va juca la Charleston, turneu ce are loc între 1 și 7 aprilie, dar „Simo” a negat: „Charleston începe acum, foarte curând. Nu voi participa. Rămân ca să mă antrenez aici, în București”.

„Trebuie să mă apuc de muncă. Mi-a plăcut mult să revin pe teren, a fost o bucurie enormă. Îmi era dor să intru pe teren, de tot ce însemna tenisul, am zâmbit pentru că aveam şi familia acolo şi prietenii apropiaţi. Cu Darren Cahill a fost o revedere plăcută, noi suntem prieteni deja, am câştigat un om foarte valoros în cariera mea. Şi cu colegele din circuit a fost o revedere plăcută. A fost un sentiment plăcut, le mulţumesc…

Citeşte mai mult

Prev Post

Legea pentru înfiinţarea Registrului traficanţilor de droguri, promulgată. Când va deveni operațional

Next Post

Noi detalii în scandalul momentului la Rapid București

post-bars

Leave a Comment