Un fost consilier al lui Trump începe să-și ispășească pedeapsa de 4 luni de închisoare: „Democrați nenorociți care-l urăsc pe Trump”
Peter Navarro, un fost consilier economic al lui Donald Trump la Casa Albă și un apropiat al fostului președinte, s-a prezentat marți la o închisoare din Miami, în sud-estul Statelor Unite, pentru a-și ispăși o pedeapsă de patru luni de închisoare, potrivit AFP.
Peter NavarroFoto: Adriana Gomez Licon / AP / Profimedia
Peter Navarro, în vârstă de 74 de ani, a fost condamnat la această pedeapsă în ianuarie pentru obstrucționarea unei anchete a Congresului. În februarie 2022, el refuzase să participe la o reuniune a comisiei Camerei Reprezentanților care ancheta evenimentele din 6 ianuarie 2021 și să îi furnizeze documente.
În acea zi, sute de susținători ai lui Trump au luat cu asalt Capitoliul, sediul Congresului american, în încercarea de a împiedica certificarea victoriei adversarului său democrat Joe Biden în alegerile din 2020.
Un alt fost consilier al lui Donald Trump, Steve Bannon, un teoretician al populismului de dreapta, fusese deja…