UE este divizată în ceea ce priveşte reducerea ajutorului pentru Agenţia ONU pentru palestinieni (sinteză)
February 4, 2024

UE este divizată în ceea ce priveşte reducerea ajutorului pentru Agenţia ONU pentru palestinieni (sinteză)

By
  • 42
  • 0

UE este unul dintre principalii donatori ai Agenţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA). În urma acuzaţiilor israeliene potrivit cărora o parte din personal a participat la atacul Hamas din 7 octombrie, UE a anunţat că îşi va revizui sprijinul. În timp ce unii consideră că aceasta este o măsură urgentă, alţii avertizează asupra unei pedepse colective împotriva poporului palestinian, relatează platforma media European Newsroom într-un articol de fond, citat de Agerpres.

Steagurile țărilor UE în fața sediului Parlamentului European de la StrasbourgFoto: Jean-Francois Badias / AP / Profimedia

Luni, UE a anunţat că îşi revizuieşte finanţarea UNRWA şi că plăţile vor fi oprite până la sfârşitul lunii februarie. UE a cerut un „audit urgent” în urma acuzaţiilor autorităţilor israeliene potrivit cărora o parte din personalul UNRWA ar fi participat la atacul Hamas din 7…

Citeşte mai mult

Prev Post

Rareș Bogdan: Opinia publică trebuie să știe motivele privind interdicția lui Simion în R. Moldova. Ce spune despre guvernarea cu PSD

Next Post

Gică Hagi și-a anunțat PLECAREA de la Farul Constanța

post-bars

Leave a Comment