Numărul de locuinţe scoase la vânzare s-a redus dramatic în ultimul an, cu până la 30%
Numărul caselor şi apartamentelor disponibile pe piaţa rezidenţială a scăzut semnificativ în ultimul an, oferta de locuinţe scoase la vânzare reducându-se cu aproape 30% la nivel naţional, arată o analiză imobiliare.ro.
În paralel, situatia a afectat şi chiriaşii, cărora nu le-a fost uşor să-şi găsească o locuinţă. Mulţi dintre cei care nu au mai putut accesa creditele necesare pentru a-şi cumpăra o casă sau un apartament şi-au orientat atenţia spre segmentul închirierilor stimulând, astfel, efervescenţa la nivelul său.
La nivelul principalelor şase pieţe rezidenţiale din ţară s-a putut observa un avans cu peste 15% în valoarea chiriilor solicitate, până la o medie de 500 euro/lună.
Au existat şi unele majorări ale preţurilor solicitate la vânzare, dar acestea au fost mult mai puţin semnificative. La nivel naţional, proprietăţile rezidenţiale se vând cu un preţ mediu de 1.465 euro/mp util, faţă de 1.444 euro/mp util în…