Klaus Iohannis, bilanț african: „Hakuna matata!”. Cu ce rămâne România după ultimul turneu prezidențial ANALIZĂ
Cele zece zile ale lui Klaus Iohannis în Africa au adus în mod concret semnarea a 12 memorandumuri de cooperare a Românei cu patru state, puține detalii despre impactul relațiilor economice, dar și o serie de controverse legate de programul șefului statului.
Președintele Iohannis pregătit de un safari în Kenya FOTO X Kenya Wildlife Services
„Aș putea să spun, fără a exagera: prin acest turneu,
am repus România pe radarul african“, a fost concluzia lui Klaus Iohannis,
oferită în conferința de presă alături de omologul din Senegal, în ultima
întâlnire cu un șef de stat african. Însă în urma a zece zile de vizite în
Kenya, Tanzania (plus Zanzibar), Capul Verde și Senegal, putem număra semnarea
de memorandumuri pe teme ca mediul (Kenya), domeniul sanitar-veterinar (Kenya,
Capul Verde și Senegal), cooperare agricolă (Kenya, Tanzania), cooperare
diplomatică (Kenya, Capul Verde și Senegal), educație (Capul Verde și Senegal), …