Consumul de credite crește cu 23%. Valoarea cumulată în ultimele două luni ajunge la 5,5 miliarde de lei
October 31, 2023

Consumul de credite crește cu 23%. Valoarea cumulată în ultimele două luni ajunge la 5,5 miliarde de lei

By
  • 47
  • 0

  • Dobânzile rămân între 13-14%, iar inflația era în august de 9.4%.
  • Volumul creditelor de consum în 8 luni din 2023 a ajuns la 19.1 mld lei.
  • În august, creditele de consum noi în lei au crescut cu 21% față de august 2022.

În ciuda dobânzilor încă mari, de 13-14%, şi a scumpirilor, apetitul consumului pe credit a revenit în iulie şi august 2023, când creditele de consum noi în lei cumulate au ajuns la 5,5 mld. lei, după un salt de 23% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Între timp, inflația a mai scăzut, coborând în august la 9,4%, dar dobânzile au rămas sus.

„Creditarea de consum în lei s-a revigorat în lunile de vară din acest an după ce până în luna mai volumele lunare au fost mai mici decât în prima parte a anului 2022, într-un context caracterizat de incertitudini, război la graniță, inflație încă mare şi dobânzi ridicate, nivelul mediu al dobânzilor fiind preponderent peste 13%”, explică Răzvan Botea, editor la Ziarul…

Citeşte mai mult

Prev Post

Paris: O femeie în hijab care striga „Allahu Akbar” și amenința că se aruncă în aer a fost împușcată de poliție

Next Post

Soția românului răpit de Hamas s-a văzut cu Ciolacu: „Am încurajat-o pe doamna Haimi să-și păstreze speranța și încrederea”

post-bars

Leave a Comment