Șeful PNL, despre alegerile din 2024: Să spunem oamenilor ce am făcut și să recunoaștem ce nu am făcut
September 9, 2023

Șeful PNL, despre alegerile din 2024: Să spunem oamenilor ce am făcut și să recunoaștem ce nu am făcut

By
  • 4
  • 0

Șeful PNL și secretarul general al partidului au transmis mesaje referitoare la alegerile din 2024 în cadrul școlii de vară a Organizației Femeilor Liberale. Nicolae Ciucă susține că liberalii trebuie să transmită ce a realizat partidul, dar și ce nu a reușit.

Nicolae Ciucă, șeful PNL FOTO: Inquam Photos

Nicolae Ciucă a punctat că PNL se află la guvernare de la finalul anului 2019, precizând că a fost o perioadă dificilă în care partidul a erodat și continuă să erodeze.

Șeful PNL a subliniat nevoia ca reprezentanții liberali să meargă în fața alegătorilor și să spună ce au făcut, dar să recunoască și ce nu a reușit partidul:          „Sunt și lucruri pe care nu am putut să le facem! Cred că oamenii vor aprecia de la noi onestitatea, sinceritatea, puterea de a recunoaște și lucrurile bune, și lucrurile mai puțin bune”. 

„Avem nevoie să mergem înapoi la familii, prieteni, comunitatea în care ne…

Citeşte mai mult

Prev Post

„Nu este suficientă pentru nevoile actuale și viitoare, dar este un prim pas după 20 de ani”

Next Post

VIDEO Emmanuel Macron a fost huiduit şi fluierat de public în timpul ceremoniei de deschidere a Cupei Mondiale de rugby

post-bars

Leave a Comment


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0