
Circulația pe podul de la Fetești de pe Autostrada Soarelui, deschisă după cinci luni de restricții / Taxa de pod rămâne deocamdată suspendată
Circulația rutieră pe podul peste brațul Borcea de la Fetești a fost deschisă, joi, de la ora 9.00, pe ambele sensuri, după ce principalele lucrări de reabilitare au fost finalizate, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Potrivit acestuia, taxa de pod rămâne deocamdată suspendată.
Podul de la Fetești Foto: CNAIR
- „Se circulă, de la ora 9.00, pe ambele sensuri ale podului peste brațul Borcea (Podul Fetești)!
- Lucrările importante de reabilitare, pe calea 2 (sensul Constanța- București) a acestui pod situat pe A2 (Autostrada Soarelui), au
fost finalizate.
- De acum, circulația pe acest pod se va putea desfășura în condiții de siguranță”, a scris pe Facebook Sorin Grindeanu.
El a precizat că taxa de tranzitare (PEAJ) a podului de la Fetești va rămâne suspendată până la finalizarea procedurilor administrative necesare reintroducerii ei.
Amintim că taxa de pod de la Feteşti a fost suspendatădin 1 iunie, până când vor fi…