
Primărița din Amsterdam a interzis fumatul de marijuana în Cartierul Roșu
Joi a intrat în vigoare o interdicție de a fuma marijuana pe străzile din Cartierul Roșu din Amsterdam, parte a unui efort al primei femei primar al orașului de a curăța zona, transmite Reuters.
Amsterdam- Cartierul roșuFoto: RUT / SplashNews.com / Splash / Profimedia
În cartierul prin care trec mai multe canale, cunoscut pentru bordelurile, cluburile de sex și cafenelele cu marijuana, care atrag milioane de turiști pe an, dar care reprezintă o pacoste pentru locuitori, au fost amplasate pancarte.
Persoanele prinse încălcând interdicția riscă acum o amendă de 100 de euro.
Primarul orașului, Femke Halsema, a promis să îmbunătățească condițiile pentru lucrătoarele sexuale și să reducă infracționalitatea și consumul excesiv de droguri și alcool.
Se poartă discuții pentru a muta turismul sexual și de droguri în afara centrului orașului, dar există opoziție din partea locuitorilor din zonele care au fost propuse ca alternative.