Jeff Bezos a semnat un contract cu NASA. Astronauții vor putea fi trimiși din nou pe Lună, pentru misiunea Artemis
May 23, 2023

Jeff Bezos a semnat un contract cu NASA. Astronauții vor putea fi trimiși din nou pe Lună, pentru misiunea Artemis

By
  • 25
  • 0

  • Blue Origin” a fost aleasă să trimită astronauți pe suprafața lunii pentru prima dată în jumătate de secol.
  • NASA a desemnat firma lui Jeff Bezos ca fiind a doua companie care va construi un modul de aterizare pe Lună, în cadrul programului Artemis.
  • Obiectivul este întoarcerea astronauților pe Lună pentru prima dată în 50 de ani.

Agenția NASA a selectat compania lui Jeff Bezos, „Blue Origin” pentru a construi o navă spațială care va trimite astronauți pe, dar și dinspre suprafața Lunii. Contractul este evaluat la aproximativ 3,4 miliarde de dolari, scrie Al Jazeera.

Într-un comunicat de presă transmis vineri, NASA a precizat că firma va proiecta, testa și dezvolta un „lander” în cadrul programului „Artemis”, inițiativa de explorare lunară a agenției. „Vrem mai multă competiție, vrem două navete de aterizare”, a declarat Bill Nelson, administratorul Nasa, la un eveniment organizat vineri la Washington.

Este cel mai mare contract…

Citeşte mai mult

Prev Post

Dan Petrescu nu urmărește Farul

Next Post

PSD, petiție pentru dezbaterarea în Parlamentul European a problemelor din mediul rural

post-bars

Leave a Comment


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0