ASF: Fondurile de pensii private au ajuns la active de peste 95 miliarde de lei
January 8, 2023

ASF: Fondurile de pensii private au ajuns la active de peste 95 miliarde de lei

By
  • 192
  • 0

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 95,62 miliarde de lei, la finalul lunii noiembrie 2022, în creştere cu 11% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2021, potrivit statisticii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au focalizat într-un procent de 89% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, se menţionează în raport, informează Agerpres.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 60,065 miliarde de lei, respectiv 62,79%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 20,847 miliarde de lei (21,79%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 7,668 miliarde de lei (8,02% din total active).

Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,946 milioane de participanţi.

În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

 

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/asf-fondurile-de-pensii-private-au-ajuns-la-active-de-peste-95-miliarde-de-lei-2208377.

Prev Post

Absorbția fondurilor europene: România în 16 ani de UE – câți bani am primit și câți am plătit. Top programe românești, pe ministere

Next Post

ANAF vinde mașini: Audi A8 la 800 de euro, Range Rover la 4700 de euro, Chevrolet Cruze la 3700 de euro și altele

post-bars

Leave a Comment