Andrei Borza, prezentat oficial la Rapid, vine de la Farul
Rapid a anunţat transferul lui Andrei Borza de la Farul Constanţa.
„Rapid a reuşit cel de-al zecelea transfer al verii, transferând unul dintre cei mai buni tineri din ţară, pe Andrei Borza de la Farul Constanţa. Campion cu formaţia lui Gheorghe Hagi, fundaşul stânga de 17 ani a fost unul dintre oamenii de bază ai Farului în sezonul trecut. Borza a evoluat în 33 de partide, punctând de trei ori şi oferind trei pase de gol. Noul fundaş al Rapidului a semnat un contract valabil patru sezoane, până în vara anului 2027” arată site-ul clubului.
„Mă simt foarte bine să fiu aici, a venit momentul să fac pasul către o echipă de tradiţie şi sunt foarte mândru de mine. Suporterii sunt nemaipomeniţi. Stadionul şi suporterii m-au determinat să fac această alegere şi sunt foarte mândru de acest pas” a spus și Andrei Borza.