Novak Djokovici a CÂȘTIGAT aurul olimpic, singurul trofeu care îi lipsea din palmares
August 4, 2024

Novak Djokovici a CÂȘTIGAT aurul olimpic, singurul trofeu care îi lipsea din palmares

By
  • 46
  • 0

Sârbul Novak Djokovici a câştigat duminică, la Paris, aurul olimpic, fiind singurul trofeu care îi lipsea din palmares. Djokovici, în vârstă de 37 de ani, l-a învins în finala Jocurilor Olimpice pe spaniolul Carlos Alcaraz (21 de ani), cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (2), în aproape trei ore.

Jucătorul sârb a plâns după ce a obţinut victoria, declarând că este în stare de şoc şi că s-a dăruit total pentru a reuşi această performanţă la vârsta sa.

„În sfârşit, am reuşit! A fost o bătălie incredibilă”, a mai spus sportivul, potrivit news.ro.

Și spaniolul Carlos Alcaraz a plâns după meci, spunând că este dureros că a pierdut astfel, dar totodată este mândru de el. El se afla la prima sa participare la Jocurile Olimpice și dorea să își completeze colecția în creștere de victorii, care include victorii la Madrid Open, US Open și Wimbledon, notează Mediafax.

Cu victoria sa de pe Terenul Philippe-Chatrier, Djokovici şi-a…

Citeşte mai mult

Prev Post

Nicușor Dan împrumută 153 de milioane de euro de la UE

Next Post

Sam Altman devine unul dintre cei mai puternici oameni

post-bars

Leave a Comment