CM handbal feminin: Prestația României, analizată de un fost selecționer – Cum putem reveni în elită
România a fost eliminată matematic de la Campionatul Mondial de handbal feminin, iar prestația „tricolorelor” a fost analizată de Petru Ghervan, fost selecționer al naționalei masculine.
Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia
„Fetele începuseră să joace pe contraatac, lucrul acesta trebuia continuat”, spune Petru Ghervan
În vârstă de 65 de ani, Ghervan a vorbit despre așteptările mari pe care le avea înaintea competiției și s-a declarat dezamăgit de „fluctuații mari de la o zi la alta” din jocul fetelor antrenate de Florentin Pera.
„Așteptam mult, aveam speranțe cu toții și era și firesc să fie așa, într-o țară în care handbalul este în continuare un sport agreat și iubit de multă lume. Dar lucrurile sunt mai complicate în momentul acesta, pentru că parcursul însuși pentru a ajunge în fazele finale ale competiției este complicat. Trebuia să învingem tot în grupă, eram…