Peter Szijjarto: Numele care garantează relaţii excelente între Ungaria şi SUA este Donald Trump
Întrucât relaţiile dintre Ungaria şi Statele Unite au atins cel mai înalt nivel în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, „este întotdeauna o veste bună să auzim de succesul” fostului preşedinte, a declarat vineri la New York ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite agenția maghiară MTI, citată de Agerpres.
Peter SzijjartoFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Şeful diplomaţiei ungare a făcut aceste comentarii drept reacţie la importanta victorie obţinută joi de Trump la caucusul (adunare locală) republican de nominalizare din Nevada, care îl apropie de a deveni candidatul partidului său în alegerile pentru Casa Albă în noiembrie.
Potrivit lui Peter Szijjarto, perioada 2016-2020 – când la Casa Albă s-a aflat Donald Trump – a fost clar diferită de relaţiile ungaro-americane din perioadele anterioară şi ulterioară.
Relaţiile politice bilaterale au înregistrat „un vârf” în timpul administraţiei Trump, între 2016…