Mai mulți jurnaliști independenți din Kârgâzstan, reținuți de poliție / Sunt acuzați că au instigat la „revolte în masă”
Autoritățile din Kârgâzstan au ordonat reținerea a 10 jurnaliști independenți și au efectuat marți percheziții în casele lor. Potrivit OCCRP, organizație internațională care protejează drepturile jurnaliștilor de investigație, aceștia sunt acum ţinuţi în arest pentru 48 de ore, înainte ca instanţa să decidă eliberarea lor sau prelungirea detenţiei.
JurnalismFoto: freepik.com
Marți dimineața, poliția a percheziționat apartamentele a zece angajați și foști angajați ai redacției independente de investigații Temirov Live din Kârgâzstan, a declarat redactorul șef Bolot Temirov pentru OCCRP.
Temirov trăiește în prezent în exil, după ce a fost deportat din țară în 2022.
Perchezițiile au fost efectuate ca parte a unei investigații asupra presupuselor apeluri la revolte în masă la mai multe adrese diferite din capitala țării, a scris redactorul-șef Temirov pe pagina sa de Facebook.
Poliția a percheziționat casele foștilor…