„Suveraniștii“ din Parlament, multe scandaluri, zero legi
October 24, 2023

„Suveraniștii“ din Parlament, multe scandaluri, zero legi

By
  • 29
  • 0

Rezultatele concrete ale liderilor AUR sau ale altor parlamentari așa-ziși „suveraniști“ în materie de legi promulgate lipsesc, neavând niciun act normativ (pornit din proprie inițiativă) care să ajungă să fie adoptat. În schimb, compensează prin scandaluri.

Simion și Târziu, pe vremea când erau colegi de partid cu Șoșoacă FOTO Inquam Photos

Pe 21 decembrie se împlinesc trei ani de când noii
parlamentari au depus jurământul de credință și au început acest mandat, fiind
primul pentru aleșii AUR.

În cazul liderilor acestei formațiuni, dar și al unor
foști colegi, acum neafiliați, întâlnim o situație inedită. La aproape trei ani
de Parlament nu au reușit să negocieze și să-și treacă nicio lege care să poată
fi considerată că e a lor, deși una din responsabilitățile unui deputat sau
senator este să redacteze legi în favoarea celor care i-au ales.

Concret, parlamentari ca George Simion (președinte
AUR),…

Citeşte mai mult

Prev Post

Ancora unei nave pare să fi avariat gazoductul Balticconnector (poliţia finlandeză)

Next Post

Schimbare în rugby, Cupa Mondială va avea 24 de echipe din 2027

post-bars

Leave a Comment