Iohannis: Ţările UE şi din zona euroatlantică trebuie să acţioneze împreună pentru a-şi proteja valorile
Președintele Klaus Iohannis a subliniat că țările din UE şi din zona euroatlantică trebuie să acţioneze împreună pentru a-şi proteja valorile, arătând că Germania a dovedit prin susţinerea vocală şi constantă în favoarea aderării României la Schengen că „prietenul la nevoie se cunoaşte”.
FOTO Administrația Prezidențială
„Mă bucur să iau parte la ceremonia care marchează cea de-a 33-a aniversare a Unității Germane și să fiu împreună cu dumneavoastră cu această ocazie. Căderea zidului Berlinului trebuie să ne amintească astăzi, când asistăm la un război teribil în vecinătatea noastră, că Uniunea Europeană este un proiect al păcii și al libertății. Avem nevoie acum, mai mult decât oricând, de mai multă unitate în cadrul Uniunii Europene, pentru a gestiona cu succes numeroasele provocări, atât din interiorul Uniunii, cât și din afara acesteia, unde ne confruntăm cu războiul brutal de agresiune al Rusiei…