Grindeanu vrea rocada premierilor până la finalul lunii iunie
May 29, 2023

Grindeanu vrea rocada premierilor până la finalul lunii iunie

By
  • 51
  • 0

Vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat că speră că va fi soluționată greva din învățământ, iar rocada guvernamentală va avea loc până la finalul actualei sesiuni parlamentare. 

FOTO Guvernul României

„Sunt optimist din acest punct de vedere. Aşa cum ştiţi, rocada, rotaţia, rotativa, cum vreţi să o numim, în acest moment e suspendată. E un acord făcut în Coaliţie. Eu sper ca în perioada următoare să se găsească o soluţie pentru greva profesorilor, pentru a ieşi din grevă profesorii, ca să fiu cât se poate de clar, astfel încât această schimbare de guvern, aşa cum a fost asumată în urmă cu un an şi jumătate să se întâmple”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres, fiind chestionat cu privire la negocierile care se poartă în Coaliție. 

Prim-vicepreședintele PSD a mai susținut că „ar fi bine” ca rocada guvernamentală să aibă loc „în această lună, până la finalul…

Citeşte mai mult

Prev Post

Mihai Rotaru ține cu FC U Craiova în barajul cu CFR Cluj

Next Post

Ovidiu Burcă și apelul către jucătorii lui Dinamo, înaintea partidei retur a barajului pentru promovare

post-bars

Leave a Comment


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0